Pe parcursul celor aproape 35 de ani petrecuți în preajma cailor, am învățat multe lucruri, unele foarte utile, am studiat dezvoltarea cailor, comportamentul lor, reacțiile lor la diverși stimuli, metode de antrenament, dar și metode de bunăstare și adaptarea lor la condițiile de trai moderne. În acest sens, am multe învățăminte însușite pe parcurs și mereu încerc să respect nevoia de adaptare a cailor la condițiile noastre și tehnologie.

​

          Încep prin a vă reaminti condiția nativă a cabalinelor, ei au fost animale sălbatice, adaptate la condiții naturale de trai, sunt animale ierbivore de turmă, astfel prima lor nevoie este cea de a sta în grupuri, în compania semenilor lor, având ierarhiile lor proprii în turmă, respectând regulile nescrise ale grupului, dar și adaptându-se în timp cu noile nevoi ale grupului, schimbările climatice și tehnologice impuse de modernism. Posibil puțini stiu că aceste animale au capacitatea de a simți cu ușurință ritmul cardiac al ființelor vii din jur, atât a semenilor lor, cât și al oamenilor cu care interacționează sau al altor animale din apropiere. Acest subiect fiind mult mai amplu, este necesar un articol separat, sau doritorii mă pot contacta pentru mai multe informații. Concluzia este că au nevoie să socializeze cu semenii lor, să stea în compania altor cai, dar resimt și nevoia de a fi protejați, de a fi hrăniți și adăpați corespunzător, îngrijiți de către oamenii cu care interacționează și sunt dependenți de afecțiune și necesită o rutină constantă, asta însemnând într-un cuvânt BUNĂSTARE.

​

BUNĂSTAREA sau nevoile cailor sunt:

•           Nevoia de a sta în compania semenilor lor, de socializare și respectare a ierarhiilor proprii din turmă.

•           Nevoie de a se simți protejați, de cei cu care interacționează, respectiv oamenii, care trebuie să-și asume o bună conduită în preajma acestora, să aplice apropierea cu blândețe, inteligent, fără forță pe cât posibil și în niciun caz prin aplicarea metodelor agresive, tocmai pentru a avea un răspuns pozitiv din partea cailor.

•           Nevoia de asigurare a necesităților fiziologice: hrănire, adăpare, curățenie corespunzătoare nevoilor lor, printr-o rutină zilnică obligatorie.

•           Nevoia de mișcare, antrenament sau muncă corespunzătoare limitelor lor, dar și asigurarea de momente de recreere și asigurarea momentelor de odihnă, repaos și recreere. Aici este necesar și asigurarea posibilității de a se juca și a zburda „liber” sau nevoia de „libertate”.

​​

          Oamenii au capturat calul sălbatic și l-au domesticit, l-au îmblânzit, l-au dresat, i-au creat condiții de creștere în captivitate, ulterior adaptându-l la condiții moderne de creștere și îngrijire, din ce în ce mai utile pentru ușurarea muncii omului. Astfel, i-au crescut în țarcuri, în aer liber, le-au asigurat hrana și adăparea, apoi le-au creat adăposturi pentru a se feri de soare, ploaie, vânt sau zăpadă. Ușor, ușor, le-au creat grajduri, le-au făcut iesle, jgheaburi, adăpători.

​

          Hrănirea: Nevoile cailor fiind de a-și consuma hrana de pe jos, am studiat acest aspect și mi-au confirmat chiar anumiți medici veterinari, cea mai bună metodă de hrănire în grajd/boxă cu furaje (atât masă verde, fân, lucernă, paie, etc.) este de a împrăștia pe cât posibil furajul pe jos, sau trebuie lasați caii să iși împrăștie hrana prin boxă, iar celor care necesită hrănirea specială în neț, să fie plasat cât mai jos posibil.

          Altă necesitate a cailor este aceea de a mânca si bețe, paie mai goase, chiar stuf, sau anumite plante ce au tulpini mai bățoase, un secret ce asigură masticația optimă și astfel de cele mai multe ori nu au nevoie de dentist și de pilirea dinților.

          Mulți consideră că cerealele trebuie date întregi pentru a le tocii dinții, de multe ori nu este suficient, nu pot mânca cereale la discreție, se dau în rații, porțiile le manâncă prea rapid, dacă acestea sunt concentrate/granule/peleți, le ingurgitează rapid, ele se umflă în stomac, dar nu le dă mereu sațietate, calul prin firea lui nu are saturație și acest lucru de multe ori le poate face rău, dacă nu se fac rații fixe, în funcție de nevoi.

​

          Adăparea: Calul nativ bea apă din bălți, iazuri, lacuri, pârâuri, etc., are nevoie de apă la discreție, proaspătă, la temperatură optimă, atât vara cât și iarna. Omenirea i-a asigurat inițial adăparea în găleți, așezate pe jos (lucru ideal), ulterior în jgheaburi suspendate pe ușa boxei, apoi prin adăpători automate, unde apa vine într-un volum limitat la presiune stabilă, unora nu le satisface nevoie de a bea în condiții optime.

        Studiind și acest aspect, trebuie să înțelegem nevoile fiecărui cal în parte, cei adaptați la adăpătoare, este bine să fie „încercați” din când în când cu o găleată de apă proaspătă; cei ce își înmoaie fânul în apă (mai ales cei în vârstă), au nevoie de jgheab suplimentar pentru asta; cei ce uneori sau deseori se balegă în adăpătoare, necesită adăpare în jgheab pe ușa boxei; cei care au mici simptome de colică, neliniște sau agitație când văd o găleată, este neapărat nevoie, măcar pentru o perioadă, să fie adăpați în jgheab de apă, pentru a vă asigura că au necesarul de apă băută zilnic.

 

          Mișcarea/munca/antrenamentul: În funcție de utilizarea cailor, aceștia sunt folosiți în diverse domenii: sport, agrement, muncă agricolă, crescuți pentru reproducție, de frumusețe, spectacole ecvestre. Ca iubitor al acestor animale minunate, nu concep sub nicio formă utilizarea cailor și creșterea lor pentru consum (carne, piele, etc.)

          În funcție de scopul folosinței lor, au nevoie de stabilirea exactă a perioadei de muncă, antrenement și mișcare, a rațiilor de mâncare, a periadei de odihnă, repaos, recreere, încercând astfel să le oferim o bună conduită, o creștere și îngrijire optimă.

 

          Astfel ajungem la subiectul principal al acetui aricol și anume, necesitatea cailor de a avea parte zilnic de „libertate”!

Cu mare părere de rău am realizat, că în mare parte a cluburilor ecvestre, cel puțin din preajma Bucureștiului, chiar în special cele cu nume sonore, caii nu au parte de o ieșire „în libertate” decât cel mult într-un teren de nisip sau un manej acoperit, de asemenea cu nisip, ce-i drept teren textil (moale, pufos), dar ieșire la aer, într-un padoc sau teren cu iarbă, nu, poate doar dacă au vre-un proprietar ce ține suficient de mult la propriul cal încât să-l scotă 10 minute în lesă la păscut. 

 

          Caii iși petrec cinci până la șase ore pe zi odihnindu-se, 60% din timp își petrec mâncând, dar este impetuos necesar să stea minim o oră pe zi în lumina zilei pentru a sintetiza vitamina D, au nevoie de trei săptămâni de adaptare termică, ei pot transpira între cinsprăzece și douăzeci de litri într-o oră, de aici nevoia de a avea apă la discreție și de a bea un minim de cinzizeci de litri pe zi, au nevoie de un supliment cu sare, deoarece aceasta nu o regăsesc în hrana uzuală.

​

          Astfel, analizând toate aceste aspecte și practicând studierea cailor în zeci de ani de creștere, îngrijire și antrenare a lor, am adaptat condițiile necesare bunăstarii cailor, în clubul nostru „Academia Ecvestră Mogoșoaia”, de la marginea Bucureștiului, situat pe malul lacului Mogoșoaia, în apropierea padurii Motoc, mică oază de liniște pe care încercăm să o menținem cât mai naturală și avantajoasă pentru creșterea cailor, în condiții optime resimțite de ei.

​

          Vă urăm bunăstare si confort prin simplitate!